Anexa 24 |
PROCEDURA Privind eliberarea „Sesizare pentru deschiderea procedurii succesorale“ – Anexa 24 – Documente necesare:
Cererea însoţită de actele necesare se depune la Primăria Comunei Razboieni, Biroul de Stare Civilă. Actele doveditoare se prezintă ÎN ORIGINAL şi copie xerox, pe care ofiţerul de stare civilă va aplica menţiunea ,, conform cu originalul ”. Verificarea documentelor se realizează de Secretarul Primăriei Razboieni, prin Biroul de Stare Civilă, în termen de cel mult 30 de zile de la înregistrare. NOTă: Sesizarea pentru deschiderea procedurii succesorale ( Anexa 24 ) se eliberează o singură dată la cererea moştenitorilor defunctului. Persoana îndreptăţită să solicite la cerere eliberarea Sesizării pentru deschiderea procedurii succesorale ( Anexa 24 ) este persoana care face dovada scrisă că are vocaţie succesorală. Anexa 24 poate fi eliberată la cerere şi altei persoane împuternicită prin procură specială/avocaţială, în cazul în care persoana îndreptăţită nu se poate prezenta personal. Sesizarea pentru deschiderea procedurii succesorale este documentul administrativ necesar în procedura dezbaterii succesorale care se desfăşoară exclusiv în faţa notarului public competent sau a instanţei judecătoreşti în a cărei rază teritorială a avut ultimul domiciliu defunctul. Anexa 24 nu atestă calitatea de moştenitor şi nici dreptul de proprietate asupra bunurilor mobile sau imobile deţinute de defunct. Dovada calităţii de moştenitor legal sau testamentar, precum şi dovada dreptului de proprietate al moştenitorilor acceptanţi asupra bunurilor din masa succesorală în cota care se cuvine fiecăruia, se constată prin certificatul de moştenitor eliberat de notarul public sau de către o instanță judecătorească, conform art. 1132 din Codul civil. |